Bucuresti, Capitala Romaniei, este unul din cele mai importante si mai vechi orase din Europa, un important centru cultural si istoric dar si economic al Europei de Est.

La inceputul anilor 1900 Bucurestiul a fost considerat una din bijuteriile Europei, dezvoltand-se in acelasi timp cu Parisul si fiind foarte asemanator in arhitectura si mod de viata. De aceea mai este numit si Micul Paris. Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat cu gaz lampant, primele lampi fiind instalate in luna mai 1856. In Viena primele lampi au fost instalate abia in 1859.

Numele de Bucuresti se spune din batrani ca vine de la un cioban pe nume Bucur ce s-a stabilit pe malurile Dambovitei.

 

 Adresa: Piata Presei Libere 1

Casa Presei Libere (cunoscuta initial drept Casa Scanteii), proiectata de arhitectul Horia Maicu, este o cladire situata in nordul orasului Bucuresti. A detinut recordul de cea mai inalta structura din oras intre anii 1956–2007.

Arhitectura a fost inspirata de cladirile inalte din Moscova, precum Universitatea Lomonosov, Leningraskaia Gastinita (Hotelul Leningrad). O alta cladire care a avut aceeasi sursa de inspiratie este Palatul Culturii din Varsovia. Cu toate acestea, cladirea are si o sursa de inspiratie autohtona. Pentru documentare in vederea proiectarii s-au vizitat cateva manastiri, Curtea de Arges, Cozia, Horezu, si s-au ales cateva elemente decorative care sa fie folosite apoi la Casa Scanteii. Printre acestea, siragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stanga si din dreapta corpului central, dar si asa-numita „ocnita”, cum se numeste elementul in arhitectura traditionala, adica o ferestruica dreptunghiulara adancita in zid, careia i s-a dat drumul „sa urce” de la primul etaj al corpului central pana la ultimul.

Adresa: Piata Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este un monument situat in partea de nord a Bucurestiului, in sectorul 1, la intersectia soselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu si Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit in perioada 1921-1922, renovat in perioada 1935-1936, si din nou renovat in perioada 2014-2015. El comemoreaza victoria Romaniei in Primul Razboi Mondial.

Arcul de Triumf are 27 m inaltime, o singura deschidere si este de forma paralelipipedica. Machetele au fost executate de artisti plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Ruschita, pe langa sculptorii autohtoni, s-a apelat si la un numar de zece sculptori din Italia.

Adresa: Str. Benjamin Franklin 1

Ateneul Roman este o sala de concerte din Bucuresti, situata pe Calea Victoriei, in Piata George Enescu (in partea nordica a Pietei Revolutiei). Cladirea, care este realizata intr-o combinatie de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construita intre 1886 si 1888, dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron. In prezent, adaposteste si sediul Filarmonicii „George Enescu”.

Construita in stil neoclasic cu multe elemente de decoratie tipice arhitecturii franceze de sfarsit de secol, constructia de plan central prezinta mai degraba un stil eclectic.
Sala de concert are: 28,50 m diametru, 16 m inaltime si capacitate aproximativ 794 locuri, iar inaltimea totala a cladirii este de 41 m. La dorinta lui Alexandru Odobescu bolta salii a fost decorata cu numeroase elemente zoo, fito si antropomorfe in relief policromat aurit pentru a aminti de cerurile din basmele romanesti.

Ateneul a fost consolidat, restaurat si modernizat in perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Braniste, Raluca Nicoara si Gabriela Mindu impreuna cu inginerii Dragos Badea si Silvia Caraman. A fost redeschis in 2005, cu ocazia editiei a XVII-a a Festivalului International George Enescu.

Adresa: Calea 13 Septembrie 1, Intrarea A3

Cladirea Palatului Parlamentului se afla situata in partea centrala a Bucurestiului (sector 5), pe locul care astazi se cheama Dealul Arsenalului, incadrat de strada Izvor la vest si nord-vest, Bulevardul Natiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertatii la est si Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se afla la 10 minute distanta de Piata Unirii si 20 de minute de Gara de Nord.

Dealul pe care se afla astazi Palatul Parlamentului este in general o creatie a naturii, avand o inaltime initiala de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertatii este inaltata in mod artificial.

Construirea Palatului Parlamentului a inceput in anul 1983, ceremonia asezarii pietrei fundamentale avand loc la 25 iunie 1984.

Cladirea are o suprafata desfasurata de 330.000 m², inscriindu-se in “Cartea Recordurilor” la capitolul “Cladiri Administrative”, pe locul 2 in lume dupa cladirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai sai, pe locul 3 in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Pe verticala se disting trei registre, care corespund totodata si unor zone functionale distincte.
Cladirea are aproximativ 1000 incaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 sali si saloane, restaurante, restul fiind camere de deservire.

Numele salilor si saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese dupa 1989, ele evocand evenimente importante din istoria poporului roman sau personalitati cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspiratia romanilor pentru Unire si de istoria parlamentarismului in Romania.

Adresa: B-dul Kogalniceanu 70-72

Opera Nationala Bucuresti este una din cele patru Opere nationale din Romania, fiind cel mai mare teatru liric al tarii. Denumirea de „Opera Romana” fusese utilizata cu mult timp inaintea unei cladiri special destinate teatrului liric din capitala. Compozitorul, dirijorul, cantaretul si profesorul roman George Stephanescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei institutii artistice, pe care a intemeiat-o sub denumirea de Compania Opera Romana.

Trupa lirica bucuresteana s-a lansat la 8 mai 1885, prezentand progresiv un repertoriu din ce in ce mai bogat și mai ales. La inceput, compania prezenta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și opere comice din creatia nationala, in care au aparut pe scena bucuresteana primele mari voci romanesti.

Desi existenta unei trupe artistice romanesti de teatru liric, sub numele de Compania Opera Romana, s-a facut cunoscuta inca din 1885, institutionalizarea si deci infiintarea Operei Romane ca institutie finantata de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absoluta s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu.

Adresa: Calea Victoriei 141

Muzeul National „George Enescu” este institutie publica de cultura, functionand in subordinea Ministerului Culturii. Construit intre anii 1901-1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit Nababul (fost primar al Capitalei, prim ministru, sef al Partidului Conservator), palatul s-a realizat dupa proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea cladirii, acesta si-a asigurat colaborarea unor renumiti artisti ai vremii.

Sediul central al muzeului se afla in Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti. Somptuoasa intrare, umbrita de imensa copertina in cel mai autentic stil Art Nouveau, anunta ca aici luxul si rafinamentul de epoca s-au intalnit pentru a ridica pe Podul Mogosoaiei de ieri, astazi Calea Victoriei, la numarul 141, unul dintre cele mai stralucite si impunatoare palate bucurestene.

Amplasat intr-un spatiu de exceptie, Muzeul National „George Enescu” este investit deopotriva cu valoare istorica, culturala, artistica si turistica. Patrimoniul sau permite recompunerea istoriei unei vieti si cariere de exceptie, puse in slujba muzicii romanesti si a afirmarii sale in context universal.

Adresa: Sos. Kiseleff 1

Muzeul National de Istorie Naturala pastreaza un patrimoniu pretios format din colectii osteologice, zoologice, mineralogice, geologice, paleontologice si etnografice, la care se adauga biblioteca, desene, schite, harti, tablouri, obiecte mostenite de la savantii si exploratorii din trecut: in total, peste 2 milioane de piese, cele mai numeroase si mai diverse din Romania. Neputand fi expuse toate deodata, o parte din ele folosesc pe rand expozitii temporare, cea mai mare parte ramanand in sertare pentru a folosi ca baza pentru un larg evantai de cercetari in domeniul stiintelor naturale.

Adresa: Sos. Kiseleff 3

Muzeul National al Taranului Roman se inscrie in familia europeana a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Este un muzeu national aflat sub autoritatea Ministerului Culturii. Posesorul unor colectii de obiecte deosebit de bogate, adapostit intr-o cladire-monument istoric, in stil neo-romanesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit in anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeste si in publicatiile muzeului, in actiunile de tip Muzeul Misionar, Scoala Satului sau in evenimente ca vernisaje, concerte, conferinte.

Adresa: Calea Victoriei 49-53

Muzeul National de Arta al Romaniei, este cel mai important muzeu de arta din tara si functioneaza in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor. Muzeul a fost infiintat in 1948 in fostul Palat Regal din Capitala.

Muzeul are in patrimoniul sau una dintre cele mai mari colectii de picturi din Romania. El a fost infiintat in anul 1948, avand o colectie importanta a regelui Carol I, aflata initial la Castelul Peles de la Sinaia precum si in alte saloane ale resedintelor regale romane. O alta parte a exponatelor a fost adusa de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucurestene cum a fost Anastase Simu (infiintat in anul 1910), Dr. Ioan si Nicolae Kalinderu (inaugurat in anul 1909) precum si din colectii particulare. Pe langa aceste exponate, s-a atras si fondul muzeal din colectia primului muzeu de arta din Bucuresti, infiintat in anul 1836 in cladirea unei scoli a Manastirii Sfantul Sava la initiativa pictorului Carol Valenstein.

Incepand din anul 1948, Muzeul National de Arta ocupa cladirea fostului Palat Regal din Bucuresti construit in anul 1937. Astazi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate in doua directii principale: Galeria Nationala, ce are in componenta lucrarile celor mai buni pictori romani (Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrascu,…) si Galeria de Arta Europeana.

Adresa: Calea Victoriei 12

Institutia a aparut in 1970, ca cel dintai muzeu de arheologie si istorie din tara; dintai – nu intr-o perspectiva cronologica, ci sub aspectul reprezentativitatii.

In consecinta, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, in primul rand cele din metal pretios, in singurul loc public unde securitatea si vizibilitatea puteau fi asigurate in aceeasi masura. De asemenea, o multime de alte piese de mare valoare arheologica si istorica au poposit in expozitiile Muzeului National, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multa acuratete, istoria de atunci. Cladirea care adaposteste muzeul este, ea insasi, monument istoric, ridicat la sfarsitul veacului XIX, in stil neoclasic, de inspiratie germana. Structura cladirii a fost serios afectata de cutremurele din 1940 si 1977.

Adresa: Sos. Kiseleff 28-30

Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea al Romaniei, iar pentru public, pe 17 mai 1936, fiind in prezent una dintre cele mai mari atractii turistice ale Bucurestiului. Planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul si scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost puse la dispozitie de Fundatia Culturala Regala.

Viata in mediul rural si obiceiurile rurale au o insemnatate majora in istoria Romaniei. In primele secole ale acestei ere, colonizarea romana a trebuit sa aiba un caracter rural, iar inainte de prima jumatate a secolului trecut, XX, mare parte din populatia Romaniei traia la sat. Comunitatile rurale erau organizate in asa fel incat sa satisfaca toate nevoile zilnice. Hainele erau facute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obisnuia sa il numeasca „sunetul trist al clopotelor istoriei Romaniei”, casele au fost dezasamblate, bucata cu bucata, transportate cu trenul, caruta sau cu barca pana la Bucuresti unde au fost asamblate la loc pe suprafata muzeului de astazi aflata pe malul lacului Herastrau. Cea mai veche casa este construita in secolul al XVII-lea, iar cea mai recenta apartine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal si din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de campie prin fundatia inalta, cele de la ses fiind majoritatea cu fundatii joase, cele provenite din zonele unde invadau dusmanii des fiind jumatate ingropate in pamant.